Am crescut intr-un bloc, ca marea vostra majoritate. Un bloc cu 4 etaje, 20 de apartamente pe scara. La fel ca in orice bloc era un vesnic nemultumit, un gica contra, prezentaoarea de stiri (ca sa nu ii spunem barfitoare) si detectivul care vroia mereu sa stie cine la cine vine, ce si-a mai luat x, cat a costat etc.

Uneori ultimele 2 persoane erau una si aceeasi. In cazul meu nu a fost asa eu ultima categorie de vesnici prezenti nu am avut-o in blocul in care am crescut. Dar erau prezenti in blocurile din jur.

Am o oarece experienta (4 ani) si vreau sa va spun ca eu am avut noroc. Pentru ca blocul in care am crescut am fost si este locuit de oameni extraordinari, cu mici exceptii.

Dar in acesti 4 ani am dat peste niste nebuni,dar nu asa, tampiti din cale afara. De asemenea am invatat ca fiecare bloc are specimenele lui aparte. Cu care vroiai nu vroiai trebuia sa inveti sa traiesti.

Ceea ce era comun tuturor locurilor in care am stat in chirie, e rautatea oamenilor. Din prima clipa in care te vad esti scandalagiu, bataus, drogat, betiv, curvar etc… Si drept urmare esti tratat ca atare.

Norocul acestor tip de oameni este ca sunt calm din fire, rabd si datorita modului in care am fost crescut nu ma cobor la nivelul modului in care e decid sa mi se adreseze.

Alt lucru in comun e ca odata cu trecerea timpului oamenii astia care m-au scos din pepeni initial isi dau seama cine esti (o parte) de fapt si incep la randul lor sa devina civilizati, cu mici exceptii. Devii “vecine”, nu mai esti “copile, individule etc”. In acel moment esti acceptat si ajungi sa fi regretat in momentul in care te muti.

Desi o sa imi lispeasca acel apartament nu o sa imi lipseasca marea majoritate a vecinilor.  Acelora le spun adio si sper sa va loviti de o persoana cel putin la fel cum credeati voi ca eram.

sursa foto